Punct de vedere

Să ne creștem copiii frumos! Să fim părinți frumoși!

Întâlnire cu ursul înfometat

Gândește-te cum ar fi să te trezești cu o namilă de urs lângă mașina ta, căutându-ți prin bagaje. Aproape că ai muri de spaimă, nu-i așa? Hai să-ți povestesc cum m-am ”confruntat” eu cu ursul.

urs

Într-o vară, cu mai bine de 15 ani în urmă, am hotărât împreună cu un prieten să ieșim din arșița capitalei și să mergem undeva pe Valea Prahovei. Aveam un buget foarte mic, mașina era cerută frumos de la șefu’ (un Tico), dar asta nu ne-a împiedicat să plecăm. Am cumpărat din supermarket câte ceva de mâncare, am pus și niște țoale (iau mereu cu mine un schimb, că nu se știe niciodată..) într-un rucsac și am pornit la drum dis de dimineață.

Am decis să ne oprim într-o poieniță, în zona Gura Diham, Bușteni. Ca orice român care se bucură de natură 🙂 am făcut grătărel, cartofiori copți, salată, am mâncat și ne-am relaxat. Era o vreme atât de plăcută și ne cuprinsese așa o leneee….că am decis să rămânem peste noapte. Cum nu am găsit cameră liberă în zonă și vroiam să rămânem tot acolo, ne-am zis că putem dormi în mașină, până la urmă era voarba doar de o noapte.

Tico, mașină mică, nu putea fi și pat și depozit pentru toate bulendrele noastre, așa că ne-a venit ideea de a scoate totul afară, lângă mașină, iar noi să ocupăm relaxat toată ”limuzina Tico”. 🙂 Am așezat lucrurile frumos, ordonat, lângă roata din dreapta, am coborât spătarul banchetei, scaunele le-am dat maxim pe spate, am întins o pătură groasă (o luasem pe post de ”în caz că trebuie”) dintr-un capăt în altul (cam atât este interiorul unui Tico, cât o pătură), ne-am făcut perne din haine și ne-am întins. Capul îmi era în portbagaj, iar picioarele pe bord. Stăteam destul de comod (dar nu aș mai repeta experiența nici plătită) și priveam cerul înstelat prin geamul din spate. Nu eram singuri în acea poieniță, mai erau oameni în corturi, rulote sau în mașini, așa ca noi.

Nici nu am ațipit bine, că ne-am trezit speriați de un mormăit. 😦 Am deschis ochii, m-am ridicat într-un cot și am crezut că înnebunesc de spaimă. O namilă de urs cotrobăia prin bagajele noastre. Nu-mi venea să cred ce vedeam. Ursul era la mai puțin de jumătate de metru de mine și doar ușile mașinii erau între noi. Mi-era așa teamă să nu-l deranjez cu respirația mea că aproape am murit sufocată. Mă gândeam că, dacă se supără cumva și dă o labă la Tico, ne-am fi rostogolit de nu ne vedeam…Mormăia și căuta …. căuta și mormăia … secundele se transformaseră în veșnicie și credeam că ursul ăla va fi ultima mea imagine a acestei lumi. Sfâșia cu labele-i imense pungile în care aveam diverse lucruri și le arunca cât colo … mă întrebam dacă la fel de ușor ar sfâșia și un om …

Ursul înfomentat a găsit (într-un final) sticla de ulei (o cumpărasem pentru salată) ce era aproape plină, a luat-o și s-a ușchit în pădure. Am expirat brusc tot aerul pe care îl aveam în plămâni și am crezut că leșin de bucurie că a plecat. Imediat mi-am zis: ”Dacă se întoarce?”. Prietenul meu a luat lanterna, a întredeschis geamul și a luminat spre pădure, în zona spre care plecase ursul. L-am văzut. Era sprijinit de un copac, cu sticla de ulei la bot, ținând-o precum copiii își țin biberonul, și sugând cu poftă din ea. ”Poate i se face rău” – am zis și am pufnit în râs, un râs nervos de gândul meu. Auzi! mă interesa de sănătatea ursului de care îmi fusese frică maximă cu doar câteva secunde înainte. Râsul a devenit plâns, într-o descărcare a fricii acumulată brusc. 😦 După ce a băut toată sticla, ursul a aruncat-o după copac (deci nu doar oamenii lasă gunoaie în natură) și a pornit în adâncul întunecat al pădurii.

Am vrut să plecăm imediat, dar ne-a fost prea teamă să ieșim din mașină pentru a strânge lucrurile și a rearanja totul. Am stat treji până dimineața, povestind vrute și nevrute. Bineînțeles că la fiecare zgomot, auzit sau închipuit, înțepeneam de teamă și vorbele mi se opreau într-un nod imens în gât, dar am rezistat. 🙂

Toată povestea este absolut reală și, dacă ți-a plăcut, trimite-o și prietenilor tăi! 🙂

Mulțumesc!

foto zedge

Anunțuri

Un comentariu la “Întâlnire cu ursul înfometat

  1. Prankish
    5 Februarie 2016

    Eu cred ca as fi murit pe loc. Sunt panicoasa de felul meu si as fi inceput sa tip….cred ca ursul m-ar fi zburat in primul copac de unde as fi cazut in cap si acolo as fi ramas. Mare stapanire de sine ai daca ai reusit sa nu tipi si sa-l enervezi…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 5 Februarie 2016 de în Povești din viață şi etichetată , , , , , , .

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 204 urmăritori

Calendar

Februarie 2016
L M M M V S D
« Ian    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
29  

Ioana Oțoiu

Textele de pe acest blog nu pot fi folosite fără acordul autoarei. Toate drepturile rezervate.
%d blogeri au apreciat asta: