Punct de vedere

Să ne creștem copiii frumos! Să fim părinți frumoși!

Cele 7 provocări bune ale ambiției

M-am confruntat zilele trecute cu ambiția. Ne-am privit în ochi și ne-am întrebat una pe cealaltă care ne este rostul. Unde și când ne întâlnim? Cât ne placem? De ce mă enervează uneori ambiția asta? Eu o enervez pe ea? Cât de mult avem nevoie una de alta și pentru ce?

Ambiția este dorința arzătoare care ne împinge înainte, pune stăpânire pe noi, ne face să râvnim cu ardoare la ceva și ne presează uneori; ambiția este provocatoare, instigatoare, incitantă, sfidătoare, senzuală, dar și obraznică; ambiția este duplicitară! Te poate ridica, dar te poate și doborî! Ai zice că mă joc cu vorbele, că am început să scriu aiurea, dar … ce crezi? Am avut un declic care m-a făcut să mă întreb: ce este ambiția? De ce și în ce măsură avem nevoie de ea? Când și cât de bună este ambiția și când e bine să nu o bagi în seamă?

ambitia-de-a-reusi

Dex-ul ne spune simplu și concis: ambiție = dorință arzătoare de a realiza ceva; dorință de glorie, de onoruri, de parvenire. Hmm…dorință de a realiza ceva? Da, sunt de acord! Dacă nu o ai, pe dorința arzătoare, nu prea ai cum să realizezi ceva. Dorință de glorie și de onoruri? Mdaa…astea vin la pachet cu realizarea. Avem cu toții nevoie de recunoaștere, chiar dacă suntem priviți drept mândri și lăudăroși. Pe bune acum: nu te simți bine când ți se recunoaște contribuția? Ba da! Atunci acceptăm că ambiția este și dorința de glorie și de onoruri care ne ajută să ne concentrăm pe atingerea scopurilor. Parvenire? Asta parcă nu sună prea moral. 😦 Să ai ambiția de a obține ceva ”fără merite deosebite, prin mijloace neoneste sau printr-un concurs favorabil de împrejurări, la o bună situație materială, politică sau socială” (cf. dex)? În situația aceasta, mi se pare că ambiția nu este bună. Nu este nici morală și nici corectă. Ambiția nu acordă șanse egale în această situație. Când ambiția își depășește limitele moralității și pune stăpânire atât de tare pe noi incât ne întunecă privirea și ne încețoșează mintea, împingându-ne în a atinge niște scopuri cu orice preț, atunci ambiția nu mai este bună, iar victoria va avea un gust amar. 😦 Asta, dacă ești OM și te interesează corectitudinea! Dacă nu, dacă ești un fel de neica-nimeni (știi că am vorbit despre asta aici) sau un oportunist fără scrupule, atunci te vei bucura, dar nu ești OM!

Susțin cele de mai sus cu un exemplu personal (redat cât pot eu de scurt 😉 ).

Ajunsesem la 35 de ani și nu reușisem să duc până la final o facultate. 😦 Am fost la drept vreo doi ani (când aveam 20 de ani), apoi la ASE (la 30 de ani), tot vreo doi ani, dar, din diverse motive, am abandonat. Nu intru în detalii și nici nu vreau să-mi caut acum scuze. Așa am crezut eu în acele momente, că e mai bine să renunț, și îmi asum deciziile mele. Apoi am avut-o pe Andreea, iar când am vrut să-mi schimb jobul, mă loveam la interviuri de întrebarea: ”Ce facultate ați terminat?” ”Facultate? …ăăă….mmm….știți…nu am terminat….” – răspundeam cu ochii în pământ și rușinați. Au fost vreo 4-5 interviuri la care am simțit acea rușine groaznică și tot mai apăsătoare. Când mi s-a spus clar în față ”Îndepliniți toate condițiile, mai puțin una: nu aveți studiile superioare finalizate, deci nu vă putem angaja”, atunci mi-am zis: ”Până aici! Nu mă doboară pe mine o diplomă, mama ei de diplomă (scuze, dar mă enervează chiar și numai aducerea aminte). Mă duc la facultate și o termin! Dau licența și iau diploma! Și atunci să mai aud eu că-s bună, dar n-am acte!”

nu-renuntSoțul meu, susținător de nădejde (mulțumesc, Mihai 🙂 ), m-a îndemnat să merg la ”ceva mai comod”, unde nu este mult de învățat și diploma se obține destul de ușor. Vroia să mă protejeze, având în vedere că aveam un copil mic, job și îndatoriri pe acasă. Am zis categoric NU! Dacă tot vreau o diplomă, atunci mă duc să studiez ce-mi place, la o facultate recunoscută și voi obține o diplomă pe care nimeni nu o va pune la îndoială. Am studiat toată oferta de învățământ superior de la acea dată și am ales SNSPA (este de ”stat”, cum se zice) – Comunicare și Relații Publice. Mi-au spus prietenii că este greu acolo, că sunt cărțile de cursuri voluminoase și greoaie, iar examenele dificile și mai bine aș alege altceva. Eu, NU și NU! Acolo mă duc! Atâta ambiție, și motivație, și dorință, și încrâncenare am avut, că nimic nu mi-a stat în cale. M-am înscris și am dus-o până la capăt! Nu am avut nicio restanță, nu am copiat și m-am implicat maxim. Mi-am zis că dacă tot mă chinui (la un moment dat chiar era chin) atunci trebuie să învăț, să mă perfecționez și să mă dezvolt. Am avut note și de 10, și de 5 (și toate variantele dintre ele) și am fost mândră de toate! Erau notele mele, muncite de mine, obținute cu ardoare și sudoare. La licență am luat 10, iar lucrarea a tratat un subiect real, pe care l-am introdus în activitatea mea profesională ”Comunicarea prin Newsletter”. Realizez și acum newsletter-ul pentru Compania la care lucrez.

Am obținut toate acestea cu sacrificii: nu am fost lângă fata mea în toate momentele, eram nervoasă uneori (poate chiar prea nervoasă) și îmi descărcam nervii pe familie, nu ieșeam cu prietenii (trebuia să învăț toate acele cursuri ce se întindeau pe 200 – 500 de pagini, să fac diferite proiecte etc.) și mă neglijam pe mine (ajunsesem o grăsană de-a dreptul). Am obținut diploma cu greu și cu multă muncă! Sunt mândră de mine, pe deoparte, dar supărată (tot pe mine) că nu am obținut mult-râvnita-diplomă la momentul la care trebuia să o fac!

Când îmi era mai necesară, nu am avut destulă ambiție, iar când mi-a fost mai greu, ambiția m-a ajutat!

ambitieÎmi trecuse prin cap să merg mai departe, să urmez și studiile de masterat (că…doar mă obișnuisem cu greul…), dar nu am făcut-o! Simțeam ambiția cum îmi dădea târcoale, instigatoare, sfidătoare și obraznică. Nu am lăsat-o să mă domine și i-am zis: ”Gata în zona asta! Nu vreau să-i fac pe ceilalți să sufere iar, nu vreau să mă mai supun pe mine la aceleași stări nervoase și frustrante. Vreau să-mi petrec mai mult timp cu fata mea, cu familia mea. Timpul trebuie să mi-l împart după priorități, iar tu nu mai ești o prioritate!”

Ambiția am folosit-o și am lăsat-o să mă cuprindă, senzuală și incitantă, mai târziu, când m-am ambiționat să slăbesc (chiar 27 de ”kile” am dat jos, pe bune) și să învăț alte și alte lucruri noi (precum online-ul 🙂 ) într-un ritm mai domol, atât cât timpul mi-a permis…

Mai am și alte ambiții, dar toate la timpul lor! Nu las ambiția să mă doboare, ci doar să mă ridice!

În concluzie, care sunt cele 7 provocări bune ale ambiției? Iată-le, sub o formă mai degrabă metaforică 😉

.A de la aspirație! Lasă visul, năzuința și pofta de a reuși să te cuprindă,

.M de la motivație! Găsește ”zvâcul” interior și lasă-l să te conducă,

.B de la bunăvoință! Dă-ți silința să înțelegi contexte, situații și oameni,

.I de la intenție! Gândește-te să faci și să obții corect ambiții,

.Ț de la țel! Vizualizează-ți locul în care vrei să ajungi, punctul final al ambiției tale,

.I de la idee! Alege modul în care vei merge, vei acționa și vei reflecta,

.E de la emoție! Nimic nu este la fel ca atunci când lași inima să simtă, când ceea ce ai obținut (și mai ales când ai obținut cu greu și cu multă muncă) te-a emoționat, chiar până la lacrimi!

Iubesc ambiția și forța ei, dar îi urăsc obrăznicia ce ne face să devenim uneori prea încăpățânați în a obține ceva cu orice preț! Ambiția prostească este defectul celor care nu vor să renunțe. De ce? Din ambiție (prostească 😦 ).

Trebuie să învățăm să indentificăm când e cazul să ne oprim și să spunem NU! A te opri sau a alege să nu mergi pe un drum, nu este o dovadă de slăbiciune, ci este o dovadă de realism!

Dacă ți-a plăcut articolul, ai ambiția 🙂 de a-l distribui și prietenilor tăi!

Mulțumesc! 🙂

 

Foto Zedge, zedge, zedge

Anunțuri

7 comentarii la “Cele 7 provocări bune ale ambiției

  1. Prankish
    12 Ianuarie 2016

    Super articol si super abordare a subiectului! Felicitari pentru ambitia de a face facultate, cu toate responsabilitatile vietii pe cap. Eu una, nu as mai fi in stare, nici platita! 🙂
    Eu nu sunt prea ambitioasa de felul meu, dar as vrea sa devin. articolul tau ma motiveaza sa lucrez la asta.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Maria
    12 Ianuarie 2016

    Suntem indemnati de mici sa avem ambitia de a face ceva si este cateodata, o ”presiune” cum bine zici tu. Imi amintesc ca-mi zicea maica-mea sa citesc o carte, m-am apucat, m-am straduit sa inteleg, dar am vrut sa renunt. Nu intelegeam nimic, probabil eram prea mica atunci (am citit-o mai tarziu si mi-a placut mult), dar maica-mea nu intelegea….pana la urma am mintit (mi-e rusine cu asta, dar nu am avut incotro) si am zis ca am citit-o. Sper sa tin minte tot timpul ce am simtit atunci si sa nu-i supun niciodata pe copiii mei la asa ceva.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ileana
    12 Ianuarie 2016

    Excelent! Am citit cu sufletul la gura! Asa bine ”te-ai jucat” cu vorbele, asa bine ai aratat fetele ambitiei, ca mi-am schimbat radical parerea despre asta. Sunt total de acord ca trebuie sa identificam cand este cazul sa avem ambitie pentru a obtine ceva. Cateodata, ne ambitionam doar ca sa aratam altuia ca suntem tari sau sa obtinem ceva ce ar fi obtinut altul. Adica, ceva de genul: nu-mi trebuie prea tare, dar lasa ca il obtin, doar sa nu-l aiba ala. Trist pentru cei ce ajung asa…din pacate cunosc cateva cazuri…. 😦

    Apreciat de 1 persoană

  4. Mirela
    12 Ianuarie 2016

    Super! Ai un talent deosebit la scriere. Nu multi reusesc sa se exprime atat de clar, sa incite si sa starneasca curiozitatea. Vorbesti la fel de bine? 🙂

    Apreciază

  5. Mircea Mihai
    12 Ianuarie 2016

    Eu am fost mereu ambitios. Asa am fost crescut. Am fost bucuros cand am obtinut ce am dorit, dar (de multe ori) frustrat. Frustrat ca am muncit prea mult pentru acel lucru si cand l-am obtinut, am constatat ca nu era asa cum imi inchipuiam si nici nu m-a multumit….Am vrut sa am o casa la curte in afara orasului. Am obtinut-o cu greu si acum vreau inapoi in oras…nu credeam ca este atat de greu cu …multe lucruri…Nu e bine nici sa nu te ambitionezi sa faci ceva, dar nu e bine nici sa ai prea multa ambitie…

    Apreciază

  6. Pingback: 9 motive pentru a NU renunța la visurile noastre | Punct de vedere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Introdu adresa ta de email pentru a urmări acest blog și vei primi notificări despre noile articole pe email.

Alătură-te altor 204 urmăritori

Calendar

Ianuarie 2016
L M M M V S D
« Dec   Feb »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Ioana Oțoiu

Textele de pe acest blog nu pot fi folosite fără acordul autoarei. Toate drepturile rezervate.
%d blogeri au apreciat asta: