Punct de vedere

Să ne creștem copiii frumos! Să fim părinți frumoși!

Virgula, o pauză!

nu-sunt-nebunOrice ai face, cu virgula nu este chiar ușor :(. Dacă ar fi să ne luăm după explicația din cartea de gramatică, virgula este semnul de punctuație care delimitează grafic unele părți de propoziție în cadrul propoziției, unele propoziții în cadrul frazei, cuvinte și construcții incidente, servind la despărțirea frazei în elementele ei constitutive. Dintr-o altă perspectivă, virgula marchează grafic anumite pauze scurte, făcute în cursul rostirii, atunci când autorul consideră necesar pentru a atrage atenția în mod deosebit asupra unor cuvinte. Ahaaa…deci e cu schepsis! Unii vorbesc atât de liniar, încât nu ar pune nicio virgulă. Alții, fac atâtea pauze și paranteze, încât ar pune virgule din două în două cuvinte. Privind așa lucrurile, ar părea că virgula nu are reguli prea stricte. Adică, sunt câteva de bază, de bun simț, dar poate fi la latitudinea fiecăruia să pună virgula unde simte.

Mai dificil este când trebuie să scrii cuiva necunoscut și nu știi cam pe unde ar face respectivul pauzele în vorbire. Tu pui sau nu virgulă, iar celălalt înțelege sau nu ce ai vrut să spui. Cam despre asta am vorbit în articolul trecut, ”Ce să faci cu virgula?”. Spuneam atunci că sensul unei expresii poate fi schimbat în funcție de existența sau non-existența virgulei. Altfel, în vorbirea curentă, virgula poate fi – uneori – o alegere personală!

Am văzut de curând o postare foarte tare. Mulțumesc George (știi tu care 😉 ) că mi-ai trimis-o! Este vorba despre cât de greu poate fi uneori să răspunzi la un test, chiar dacă virgula este acolo. De exemplu:

se cere să se răspundă cu DA sau NU în spațiul liber:

___, sunt nebun!

Orice ai răspunde, ești nebun! Și nu pentru că zic eu, ci pentru că așa reiese. Dacă privim din nou în cartea de gramatică, în acest caz virgula desparte adverbul de afirmație (adică pe Da) sau pe cel de negație (adică pe Nu) de o propoziție care ar fi trebuit să fie echivalentă. În cazul de mai sus, propoziția este ”sunt nebun” (echivalentă doar cu Da). Fromulările corecte sunt:

Da, sunt nebun.

(adverb de afirmație + propoziția echivantă)

Nu, nu sunt nebun.

(adverb de negație + propoziția echivalentă)

sau

Nu sunt nebun!

(fără virgulă)

Or, cel care a făcut testul a greșit sau a făcut-o întenționat, pentru ca răspunsul să ducă într-o singură direcție 😦

Despre virgulă se mai poate scrie mult, dar nu mi-am propus să fac o carte de gramatică, ci doar să scot în evidență anumite cazuri, mai speciale, care pot duce la surprize neplăcute în comunicare. Joia viitoare, vă povestesc despre alte semne de punctuație cu rol asemănător (linia de pauză, cratimă, paranteze).

Ți-a plăcut? Dacă da, distribuie și prietenilor 🙂

Foto din album personal

Anunțuri

6 comentarii la “Virgula, o pauză!

  1. Prankish
    10 Decembrie 2015

    Da, sunt de acord! De acord ca virgula poate schimba sensul propozitiilor sau frazelor si este chiar si o alegere personala. Pe mine m-a ajutat exemplul tau si imi va fi mai usor sa-i explic lu’ fiu’miu (am scris corect? 🙂 ) importanta virgulei.

    Apreciază

    • Maria
      10 Decembrie 2015

      eu cred ca fi-miu este corect …personal, cand nu sunt sigura de ceva, prefer sa scriu foma lunga, fiul meu 🙂

      Apreciază

    • Alina
      10 Decembrie 2015

      fii-miu sau fiu-miu este prescurtare corecta pentru fiul meu.

      Apreciază

      • Prankish
        10 Decembrie 2015

        aha! deci am nimerit-o! esteee…cred ca e ok si cu ‘ in loc de liniutza, nu?

        Apreciază

  2. Mihai
    10 Decembrie 2015

    Complicata treaba cu virgula, dar si cu alte semne de punctuatie. Dar si foarte importanta in intelesul corect al sensului comunicarii.

    Apreciază

  3. Cristi
    10 Decembrie 2015

    Gramatica trebuie invatata, nu nimerita, draga Prankish…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la 10 Decembrie 2015 de în Lecția de gramatică şi etichetată , , , , , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: